Acum mult timp

Acest post se vrea unul “madonnist”, care sa cuprinda informatii despre Madonna, despre “evenimentul anului in Romania” de acum ceva ani al celei care este “regina muzicii pop”, “diva incontestabila”, termeni care dupa concert, au capatat contururi peiorative. Este “postmadonnist”, caci au trecut cativa ani de la eveniment, suficient cat sa adun de peste tot feedback-uri, opinii, pareri (presa, prieteni etc).

In primul rand, mi-am demonstrat mai aprig ca oricand ca Madonna mi-e bine intrata in suflet, muzica ei mi-e mai aproape ca oricand, iar concertul din Bucuresti a reusit sa ma faca mai “chitita” ca oricand sa vreau mai mult, sa merg si la alte concerte, dar parca intr-un alt spatiu. Caci despre asta vreau sa vorbesc acum: conduita publicului roman la acest concert, de parca venisera toti imbracat in echipament de protectie special pregatiti pentru scandal.

Huiduitul inainte de inceperea concertului pe motiv ca intarzie cu nesimtire. Nu vreau sa par eu vreo Maica Tereza blanda si pacifista, caci si eu imi doream sa vina mai repede, dar nicaieri nu a fost publicata oficial ora inceperii concertului si din informatiile aparute in presa, coroborate, cam ora 22 era ora estimata. In fine, li s-a parut ca e mai frumos sa huiduie decat sa aplaude si sa o strige sa iasa pe scena. Doar asa fac niste fani adevarati sau niste oameni civilizati. It’s human nature!
Vine insa bomba suprema: in capitolul “gypsy” al concertului, in cadrul mesajului Madonnei impotriva discriminarii rromilor, se huiduie din nou, cu hotarare si un meltenism iesit din comun care m-a ingrozit, m-a oripilat si m-a facut sa imi fie rusine. Dintr-odata, noi, romanii (multi dintre noi), care ascultam manele, unii pe furis ca nu da bine, care chemam manelisti la evenimente importante din viata noastra ca altfel, nu iese petrecerea in regula, care ne inscriem in publicul fidel al telenovelelor precum “Inima de tigan” sau “Regina”, suntem brusc foarte moralisti, iritati ca ni se imputa noua, lipsa de toleranta fata de etnicii minoritari.

Acest gest care pe unii i-a umplut de mandrie, considerat probabil punitiv, pe mine si cred ca pe aceia care nu ne simtim reprezentati de aceasta parte a publicului, ne-a facut sa incercam din nou acel sentiment al rusinii fata de apartenenta la un asemenea popor, cu asemenea comportament. Mesajul cred ca a fost eronat perceput, orgoliul, aici prostesc, nu ne-a fost de niciun folos, iar acum, romanii ies din nou la rampa. Dar nu in mod pozitiv. Stiu, exista acel precept: reclama, fie pozitiva, fie negativa, numai reclama sa fie, aici nu cred ca se aplica in mod benefic noua, deja sifonati din alte situatii si contexte socio-politice. Imi fac in minte scenarii sceptice despre o Romanie viitoare despre care, cu insufletire graim ca ni-o dorim diferita, evoluata, dezvoltata, dar pentru care, in loc sa lucram in comun, mergem pe drumuri separate. Din pacate, crestem copii in aceeasi mentalitate incorsetata in prejudecati, bariere, iar de aici, o alta Romanie nu putem obtine.

Regele

Nu am fost niciodata cel mai mare fan Michael Jackson si nu pentru ca nu mi-ar fi placut, dar au fost intotdeauna mult mai multe persoane si mai “into” muzica lui, viata lui, traseul profesional etc.

Recunosc, si cu muzica lui Michael Jackson am crescut, mi-a alinat de multe ori sufletul intristat, mi-a mangaiat mintea ravasita, a facut sa creasca in intensitate fericirea in momente importante din viata mea. Caci muzica ma insoteste in aceste momente si e element-cheie, definitoriu in tot ceea ce fac. Cred ca daca as fi fost ceva mai mare si as fi participat la concertele lui din Romania, suferinta la disparitia Regelui ar fi fost si mai acuta!

Caci Michael nu a fost niciodata uitat de fanii sai, daca judecam dupa viteza ametitoare cu care s-au vandut biletele la concertul pe carae urma sa il faca inainte sa moara, “This is it”.

Nu ne ramane decat sa il tinem aproape de noi si de inimile noastre, sa il pastram in vietile noastre, ascultandu-i muzica, prezentand-o si generatiilor viitoare, e mare nevoie din atata balast contemporan, sa inteleaga si sa invete ce inseamna calitatea.

Tricky day

Pacaleala e cuvantul “vedeta” al zilei de astazi! O reiterare obsesiva, obositoare, inutila a unui cuvant si a unei actiuni, de a pacali, ce si-a castigat dreptul de a avea “o zi speciala”.

Devenita speciala doar pentru ca am binevoit sa o adoptam cu atata usurinta de la americani, intocmai precum Valentine’s Day sau Halloween! Eeck!

Revolta mea fata de aceste “adoptii” are alte radacini decat cele la care v-ati gandi, probabil (as putea fi chiar acuzata ca post-urile mele abunda in “englezisme”:P). Inteleg intruziunea elementelor globale la nivel local, acceptate facil, de parca le-am fi avut dintotdeana, dar altele sunt nemultumirile mele. Insa nu fac obiectul acestei expuneri. Altadata:P!

Depasind momentul de rebeliune: mereu m-am gandit: de ce e nevoie de o zi speciala pentru a pacali cand multi dintre noi suntem adevarati maestri in a pacali, in a disimula, in a ne teatraliza trairile, comportamentul pana cand ajungem noi insine intr-o dilema existentiala: cum eram eu de fapt, cine mai sunt? Pentru ca in ziua de astazi s-a ajuns pana acolo incat se fac pacaleli si despre curs euro on line.

In fata unor astfel de prestatii scenice remarcabile, devenite deja parca parte intrinseca a personalitatii, dar pe care, cu finete, le putem depista, ar trebui sa ramai indiferent.

Aseara am citit un discurs foarte interesant referitor la pericolele generate de indiferenta umana. Lipsiti de orice urma de solidaritate in momente- cheie, comportamentul oamenilor, in principal, la nivel inalt, a generat actiuni ce au avut drept consecinte cele doua razboaie mondiale, asasinatele politice, razboaiele civile etc. Aceasta este indiferenta care lasa urme la nivel macrosocial, cu repercusiuni asupra unei categorii ample de oameni.

La nivel microsocial…e indiferenta la care vreau sa ma refer: azi-noapte, un sms…il citesc: vreau sa cred ca e o pacaleala…imi dau seama ca totusi nu e si ca expeditorul nu are chef de glume deloc. Incerc sa discern intre cum e persoana pe care o stiu eu, cum incearca sa fie si cum reuseste sa se exteriorizeze! Trick…tricky attitude! Vorba cantecului: “you trick me once, I won’t let you trick me twice”.

Ar trebui sa fiu indiferenta…Sau cel putin sa incerc sa fiu indiferenta. Nu prea imi iese…”trouble is my middle name”, motiv pentru care atitudinea mea “non-indiferenta” va lasa urme. Si evident, repercusiuni…depinde asupra cui!

Être à la page

Dupa cum “v-am amenintat” intr-un post anterior, m-am intors la moda ;) . Fie ca vrem sa recunoastem sau nu, mai toti suntem, de-o maniera sau alta, interesati de cum sa fim in tendinte, de ceea ce se poarta, astfel incat sa putem adapta propriului stil, propriei siluete, preferinte, pentru ca in final sa putem avea o imagine de sine buna si o reprezentare mentala excelenta (care sa nu mearga spre panta narcisimului:P) asupra propriului brand. Caci eu asta cred: ceea ce esti, ca stil vestimentar te defineste ca un brand personal, construit in timp, prin informare, adaptare, bineinteles, imitare. Nu consider actiunea de a imita ca un lucru gresit atunci cand vine vorba despre moda, atata timp cat produsul finit nu reprezinta o copie fidela a tiparului. Aici vorbim deja de lipsa de imaginatie, lipsa de simt estetic.

Pentru ca de aproximativ o jumatate de an, cultura franceza a revenit “cu toate fortele” in viata mea si e o prezenta destul de pregnanta, incerc sa tin pasul cu realitatea din acele meleaguri…Si ce solutie mai la indemana decat sa intru in gura presei:D. Si uite asa, ieri am primit un e-mail de la una dintre publicatiile nationale din Franta, e-mail miraculos pentru ochii mei care deja capitulasera in fata unor redute din ce in ce mai greu de invins: cifre multe, notiuni abstracte din domeniul industrial, date tehnice.

Ce priveliste mai incantatoare decat colectia toamna-iarna 2009-2010 de la marile case de moda, gigantii care traseaza poteca spre luminis intr-un codru in care isi fac loc cu usurinta uscaturile: kitsch-ul.

Asa ca, pentru fashioniste, dar si pentru acelea dintre voi ce doresc doar sa vada impletirea armonioasa dintre culoare, material de buna calitate, pasiune, har, traire interioara, originalitate, dram de nebunie necesar pentru ca actul creator sa capete viata si mai presus, sa dainuie in timp, mes chèries.

Pentru ca nu vreau ca acest post sa se adreseze unui singur segment de public (desi cred ca “am reusit” asta), si pentru baieti, am cateva informatii de mare ajutor.

Cu riscul de a parea superficiala (risc asumat 100%), cred in puterea unui outfit reusit care sa ne intregeasca imaginea de zi cu zi, atat in ochii nostri, cat si in perceptia celorlalti si care sa aduca succes in relatiile sociale cotidiene.

Cele mai populare jocuri online - pentru cei care se plictisesc

Cele mai populare jocuri online se gasesc de fapt peste tot. Iata ca am ajuns in punctul in care oricine a jucat macar o data in viata un joc online. Asta nu inseamna ca jocul pe care l-a utilizat este si unul popular.

Cele mai populare jocuri online devin asa pentru ca oamenii se indragostesc de ele. Pentru ca efectiv nu mai poti sa il lasi, odata ce te-ai apucat de el si vrei sa termini faza dupa faza de fiecare data. Un astfel de joc din punctul meu de vedere este cel al Facbook, Candy Crash. Nu-i asa ca iti vine sa innebunesti atunci cand ti se termina vietile? Ai face orice ca sa mai ai cateva vieti si cu ele sa treci la faza urmatoare. Unii chiar isi creaza profiluri false doar pentru a putea sa isi dea singuri o viata atunci cand au nevoie. Cel mai enervant este totusi atunci cand treci la etapa urmatoare si trebuie sa astepti putin pana cand alti trei jucatori te ajuta.

Candy Crash este asadar unul dintre cele mai populare jocuri online. Majoritatea celor care au cont pe Facebook au jucat macar o dat acest minunat joc care este super distractiv.


Am intrat in vacantza

A venit vacantza cu trenu din Frantza! :) N-am luat-o cu sacu, ci cu gentutza aia aurie pe care mi-am luat-o de curand. ;)) Nu am mai scris de o saptamana pe blog. Am fost prea ocupata sa ma bucur de rezultatul neasteptat de bun de la BAC: 9,65! \:d/ <:-P Am fost martor si domnisoara de onoare la o nunta, am avut nevoie de mult somn sa ma refac si am chefuit la greu ieri, de ziua mea! Cam asta s-a mai intamplat in ultima perioada. O sa urmeze o minivacantza de o saptamana la Bucuresti si dupa aceea alergatura cu dosarul pt admitere.
In rest felicitari tuturor pentru rezultatele obtinute la Bac sau Licentza si vacantza cat mai lunga si racoroasa!

Cu pasi repezi spre maturizare

Se spune ca Bacul constituie examenul de maturitate. Pana acum cateva zile, nu consideram asta, ma credeam copil in continuare si aveam o atitudine infantila in ceea ce priveste viitorul meu. As putea spune ca visam frumos si naiv la o cariera in mass-media, la o familie, la o casa, un salariu care sa-mi satisfaca poftele… Singurele care ma ambitionau din cand in cand erau certurile cu parintii cand imi doream sa merg undeva si fiind dependenta din punct de vedere financiar si moral de ei, nu puteam merge pt ca nu ma lasau. Se incapatanau fara sa-mi ofere argumente valabile si plauzibile ca sa le pot intelege motivele. Intotdeauna s-au multumit sa-mi zica: “Nu te lasam si gata! De ce? Pentru ca nu vrem!” Probabil si de frica sa nu le aduc contraargumente care sa le schimbe decizia.

Rezultatul ultimei dispute dintre mine si parinti: mi-am cautat de lucru pt a deveni independenta din punct de vedere financiar si pt a mai face un mic pas pe drumul spre implinirea idealurilor mele. Culmea e, spre oftica mamei, :)) ca am fost si angajata. Ea se chinuie de mult timp sa-si gaseasca de lucru, iar eu, intr-o singura zi am si reusit!

Primul motiv pentru care am decis sa ma angajez a fost independenta financiara si o data cu ea sper ca voi avea si mai multa libertate din partea parintilor mei. Libertate in sensul de incredere in capacitatile si fortele mele, in puterea mea de decizie, in instinctul meu… Nu imi place sa depind de nimeni, sa fiu o povara pe capul cuiva, o grija in plus. Desi stiu ca parintii mei nu m-au considerat o povara, sunt de parere ca a venit timpul sa “zbor din cuib” alaturi de persoana iubita, sa fiu pe picioarele mele si la casa mea, chiar daca e pe numele altcuiva si eu platesc chirie.

Al doilea motiv trebuie sa recunosc ca a fost beneficiul personal. Cine nu-si doreste sa-si satisfaca toate capriciile, sa le faca celor dragi cadouri? Desi mai e mult pana la primul salariu (acum masor timpul altfel ;) ), deja ma gandesc cum o sa-mi cheltui primii bani castigati din munca mea.
De aici incolo va incepe un drum greu pt mine, dar nu imposibil, pt ca nu sunt nici prima si nici ultima care il parcurge. Voi avea de impacat serviciu, familie, iubit, prieteni, facultate, idealuri… Stiu ca nu voi reusi sa ma impart in mod egal, dar sper sa multumesc cat de cat pe toata lumea. Voi avea un program incarcat, 10 ore de munca, 2 sambete pe luna la lucru si un salariu multumitor pt varsta mea. Vreau sa trag din greu la inceput ca sa pot sta relaxata si sa ma pot bucura de roadele muncii mele mai tarziu.
Luni e prima zi de lucru. Sa-mi tineti pumnii!